Bogăţia si varietatea creaţiei folclorice bihorene a atras de multă vreme atenţia folcloriştilor şi muzicienilor. Cele mai cunoscute acţiuni de acest fel sunt descinderile lui Béla Bartók încă din 1906, care publica în Editura Academiei române, o culegere intitulată “Cântece populare romaneşti din Comitatul Bihor”.
Pe urmele lui au venit alţi culegători ai creaţiei populare muzicale:Sabin Drăgoi, Francisc Hubic, Tudor Jarda, Mihai Bruchental, Traian Mirza si alţii. Aceasta preţioasa zestre folclorica ni s-a păstrat pe cale orala ,prin rapsozi si lăutari, prin oameni pasionaţi de frumuseţea melosului popular. Din Bihor, abia in anii noştri au dispărut cimpoiul din cadrul instrumentelor populare (Câmp, Saucani, Varzari, Izbuc, Ponoare, Bulz) de la petreceri si ocazii folclorice (şezătoare, claca, hora satului, etc.)
Atât in Oradea cat si in unele zone ale judeţului Bihor au existat centre lăutăreşti care manifestau o deosebita atenţie creaţiei populare. Asemenea centre s-au perpetuat de-a lungul anilor in localităţi ca: Şoimi, Şauieu, Gepiş, Tasad, Tinca, Oşand, Săldăbagiul de Barcău , Lugaşu de Jos, Joseni, Brusturi, Borod, Bratca, Leş, Pietroasa, Pocola, Răbăgani, Dobreşti. Aici se practica interpretarea cântecului si melodiei de joc prin intermediul viorii cu acompaniament ritmic de toba, în unele locuri şi cu instrumente mari de coarde -pe Valea Crişului Repede.
Odată cu dispariţia cimpoiului a apărut în Bihor - mai ales în zona Beiuşului - vioara cu goarnă, răspândită azi în toată aria folclorică bihoreană. Inovaţia se impunea pentru a suplini o intensitate mai mare melodică, jocul şi petrecerea desfăşurându-se mai mult în aer liber.
Atât Oradea cât şi celelalte centre urbane (Beiuş, Marghita , Salonta, Aleşd ) au avut în permanentă mici orchestre de local (vioara, toba, contrabas, ţambal) cu interpreţi care la diverse manifestări (serbări, serate, excursii, petreceri de tot felul) utilizau în repertoriile proprii creaţia folclorică, cântecul de lume, balade si melodiile de joc. Pe fondul acestor valoroase tradiţii lăutăreşti, a luat fiinţa in Oradea “Orchestra de muzica populara “Crişana”, prima formaţie de acest fel, avându-se în vedere componenta bogată a instrumentelor, repertoriul interpretării şi valorificării folclorului local. Aceste mici orchestre populare au prefigurat cu mult înainte stagiul superior al Orchestrei de muzică populară pe aceste locuri.
Începuturile acestei orchestre au luat naştere în cadrul “sindicatului artiştilor” in 1948, ca in 1950 să se efectueze includerea ei in cadrul Filarmonicii de stat Oradea. Un puls s-a resimţit in anul 1962, când in fruntea orchestrei se afla Vladimir Volosin, absolvent de conservator şi profesor la Şcoala populară de artă din Oradea. De data aceasta s-a mers pe un repertoriu selectiv, intr-o prezentare muzicală apropiată stilului bihorean, respectându-se cu stricteţe caracteristicile solicitate de armonia modală respectivă.
Păstrând autenticitatea melodiei şi motivului folcloric, exigentele dirijorului si-au îndreptat efortul spre o interpretare pură realistă si caldă, cu puternic ecou în inimile auditoriului şi iubitorului de folclor. Acum se face un pas înainte prin alcătuirea unor suite de cântece populare, reuşind să îmbogăţească repertoriul spectacolelor cu forme noi solicitate de exigentele spectatorilor. Aşa au fost : Suita de Ineu, Suita bihoreana si Suita de pe Bistra. In acelaşi timp s-a căutat o orientare mai judicioasă a soliştilor vocali spre folclorul zonal, punându-se accent pe relaţia melodie text. Fiecare solist să-şi cunoască cât mai bine repertoriul, să-i dea o interpretare cât mai firească si plăcută.
A urmat o alta perioada de căutări si realizări, dirijor fiind Géza Gombos, absolvent al Scolii populare de arta din Oradea , cunoscător al folclorului bihorean. El a adus în stilul de muncă al orchestrei o viziune nouă. A stăruit pentru ca fiecare membru al orchestrei să fie un bun cunoscător de note (în descifrarea si studierea melodiei, în interpretarea ei). In acest scop a introdus ore de studiu teoretic, o practică de scriere, citire si cunoaştere a diverselor partituri. A întreprins armonizarea şi interpretarea unor piese muzicale intr-o armonizare proprie, obţinând unele rezultate demne de luat în seamă. Pe lângă aceste prelucrări personale de folclor, au pus în repertorii cântece populare din zonele crişeneşti, dând spectacolelor orchestrei culoare si prospeţime artistică. Cu toate aceste eforturi ,orchestra n-a putut epuiza gama cerinţelor artistice.
In 1967 in fruntea orchestrei se afla George Mitin Variesescu. Absolvent al Conservatorului de muzica din Cluj, tânăr cu apreciabile cunoştinţe muzicale, experienţă în arta dirijorală (fiind anterior dirijorul orchestrei de muzică populară din Arad) şi mare pasiune pentru creaţia folclorică. În scurt timp s-a familiarizat cu noul climat de muncă. A reîmprospătat membrii orchestrei cu elemente capabile, interpreţi aleşi în muzică instrumentală. A lucrat cu stăruinţa şi pricepere fiecare piesă folclorică. A cules folclor din satele bihorene pe care l-a utilizat în alcătuirea unui nou repertoriu pentru instrumentişti şi solişti vocali. Din acest material folcloric a selecţionat şi orchestrat melodii pe care le-a înregistrat pentru emisiunile de radio si televiziune, iar o parte au fost imprimate pe disc “Electrecord”: “Cântece si jocuri din Bihor” si “La hora-n sat”. Prin stăruinţa şi priceperea sa câteva suite muzicale pe care le-a prezentat în diverse spectacole şi turnee prin tară şi străinătate (R. F. Iugoslavia).
Începând cu 1968, orchestra populara a participat la o seama de manifestări artistice organizate fie in cadrul emisiunilor televiziunii romane (Dialog de la distanta, Atlas geographic, Vetre folclorice), fie în cadrul manifestărilor “Zilele folclorului bihorean”.
Orchestra populară a militat consecvent pentru promovarea si cultivarea cântecului bihorean, fie pentru interpretarea instrumentala, fie pentru cântecul vocal de diverse genuri si specii. În acest scop şi-a selecţionat un grup însemnat de solişti instrumentişti si vocali. Între soliştii instrumentişti s-au distins în cunoaşterea şi interpretarea muzicii populare: Ardeleanu Albert, Ardeleanu Dezideriu, Bebe Iosif, Horvát Iosif, Mezei Gheorghe, Rada Gheorghe, Iorga Hendrig, Fraţii Vincu, la vioara; Titi Gheorghe si Samu Béla la ţambal; Teodor Bot, Cornel Acea la taragot. Pe lângă orchestra populară s-au distins prin calităţile lor artistice soliştii vocali: Dukász Anna, Sofia Preda, Nagy Iuliu, Belényi Ferenc, Gulácsi Albert, Maria Dumitras, Elisabeta Pavel, Maria Haiduc, Elena Haşaş, Adriana Comsa, Elvira Lerinţiu, Traian Hurgoi, Dumitru Sopon, Grigore Ignat, Hadade Flavius, Hanga Alexandru, Florica Duma, Iovi Dionisie, Domnita Sabadus Pop. La început, soliştii au avut de întâmpinat greutăţi cu alcătuirea repertoriului. Publicul solicita, pe lângă cântecele populare de largă circulaţie şi un repertoriu axat mai mult pe creaţia folclorică locală. În acest scop, un merit deosebit îl au dirijorii Vladimir Volosin, Gombos Géza si Gheorghe Mitin Variesescu care au cules, selecţionat şi pregătit orchestraţia populară a acestor piese muzicale, destinate soliştilor vocali.
O contribuţie de seama au adus-o in aceasta privinţă culegerile muzicale şi literare (Mandre-s horile la noi, Melodii populare din Crişana, Mandra-i floarea dorului, Alina-te, dor, alina, 101melodii din regiunea Crişana, Cânta nana, cânta iară, Cine-o-nceput horile, Cântece bătrâneşti din Bihor, Folclor din Bihor) editate şi puse la dispoziţia soliştilor de Casa creaţiei populare a judeţului Bihor.
De un real folos în promovarea interpretării cântecului popular s-au dovedit colaborările orchestrei cu soliştii vocali printre care: Ioana Radu, Ion Luican, Lucreţia Ciobanu, Ana Pop Corondan, Angela Moldovan, Irina Loghin, Benone Sinulescu, Emil Gavris, Alexandru Grozuta, Florica Bradu, Florica Ungur, Petre Semantu, Traian Coracu, Maria Pietraru, Iosif Ciocloda s.a
Orchestra de muzică populară nu şi-a închistat activitatea numai în perimetrul ariei bihorene organizând spectacole folclorice şi peste limitele judeţului. Astfel, chiar din primii ani ai existenţei sale şi-a însuşit metoda organizării turneelor în diferite părţi şi localităţi ale ţării, afirmându-se ca o excelenta mesagera a creaţiei muzicale de pe Crişuri si Barcău. Afişele orchestrei s-au putut vedea la Huedin, Gherla, Dej, Bistriţa, Tg.Mureş, Satu-Mare, Reghin, Bacău , Gheorgheni, Suceava, Braşov, Sighişoara, Roman, Mediaş, Sibiu, Iaşi, Aiud, Cugir, Cluj, Deva, Arad, Hunedoara, Baia Mare, Timişoara, Craiova, Reşiţa, Lugoj, ca să nu amintim sutele de localităţi rurale, unde au fost organizate concerte de muzică populară de către orchestra din Oradea. Cu fiecare an, asemenea descinderi s-au înmulţit cu localităţi noi şi în alte ţinuturi romaneşti (Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, Banat si Maramureş). Fără exagerare se poate spune că, de-a lungul existentei sale au rămas prea puţine localităţi în tară, în care să nu fi răsunat acordurile optimiste ale acestei formaţii.
In anii din urmă orchestra a continuat seria succeselor , traversând şi perioade mai grele, remarcându-se la conducerea acesteia Gheorghe Rada , Sorin Miescu si alţii.
Începând cu anul 1998, orchestra s-a transformat în Ansamblul Artistic Profesionist Crişana prin completarea cu secţia de dansuri populare.
Succesele din ţară sau concretizat în participarea la emisiuni ale televiziunii romane –cea mai importanta fiind colaborarea cu Tezaur folcloric - emisiune realizata de Marioara Murarescu, dar şi cu TVR 2 sau TVR Internaţional. Ansamblul susţine spectacole în localităţi ale judeţului şi în afară, dar şi seri memorabile de folclor pentru turiştii străini aflaţi la odihnă sau tratament în staţiunea Băile Felix. Participă la toate manifestările de suflet ale oamenilor fiind alături de comunităţi atunci când sărbătoresc diverse evenimente sau organizează manifestări cultural-artistice. Succesele s-au extins şi în afara ţării, cu turnee şi participări la festivaluri internaţionale de folclor din ţări cum ar fi: Ungaria, Serbia, Italia, Grecia, Ucraina.
La conducerea ansamblului se află acum o echipa entuziastă formată din Leontin Ciucur-director artistic, Gheorghe Rada - şef secţie, Sorin Miescu –dirijor, Ioan Silaghi - maestru dans, echipa care îşi propune să revigoreze activitatea ansamblului, să întărească prestigiul acestuia prin aducerea în faţa publicului a spectacolelor de calitate, participarea la emisiuni de televiziune şi manifestări folclorice interne şi internaţionale.